Autor: realitatea.net
Giovanni Becali: "Borcea e grav bolnav"
Cristi Borcea s-a tinut de cuvant si isi petrece departe de Romania Sarbatorile de iarna. Apropiatii sai sustin ca o boala grea este motivul care-l tine pe Borcea la Miami."Din motive medicale, trebuie sa stea la Miami cat mai mult timp. Am auzit ca este bolnav grav de tot, ca are probleme", a spus Giovani Becali pentru Antena 1, citat de onlinesport.ro
Absenta lui Borcea se resimte si in modul in care este condus clubul Dinamo, crede Giovani. Fostul impresar sustine ca lipsa transferurilor se datoreaza in special acestui lucru.
"E greu sa iei jucatori cand stai departe. De la Miami, nu poate sa conduca Dinamo. Are o sotie noua, acum nu mai poate sa conduca Dinamo", a mai spus Giovani.
Dinamo a terminat prima parte a sezonului pe primul loc, avand un punct in fata celor de la CFR Cluj.
Autor: Radio Semnal
Primele performante pentru Andreea Ograzeanu in 2012. Cea mai valoroasa atleta a judetului, sprintera de 22 de ani, Andreea Ograzeanu, a inceput sezonul sportiv de sala. Mai intai, sportiva legitimata la CSS Alexandria si Farul Constanta s-a impus la Campionatele nationale universitare, unde a stabilit un nou record al competitiei, in proba de 60 metri. In concursul desfasurat la Bacau, alexandreanca a alergat in 7 secunde, 49 de sutimi lungimea pistei si a corectat cu o sutime vechiul record national al intrecerii. De asemenea, cu acelasi rezultat s-a impus Andreea Ograzeanu si in primul Grand Prix al anului 2012, pe care l-a castigat de o maniera categorica. Startul foarte bun de sezon in sala pentru eleva antrenoarei Cristina Manea a confirmat-o pe aceasta intre favoritele lotului national care se va deplasa la Europenele Indoor, programate in luna martie a acestui an.
Autor: Florin Dumitru
Despre intenţia Comisiei Judeţene a Arbitrilor (CJA) de a acţiona în direcţia îmbunătăţirii activităţii de arbitraj la nivelul judeţului, atît prin întinerirea lotului, cît mai ales prin pregătirea mult mai atentă a acestora, dar şi prin creşterea exigenţei faţă de prestaţiile “cavalerilor” teleormăneni, am informat într-un material anterior, cînd am notat şi faptul că un prim pas a fost făcut odată cu retrogradarea din Lotul pentru Liga a IV-a a celor care în turul actualului campionat judeţean au avut evoluţii mai puţin mulţumitoare.
În acelaşi timp, conducerea CJA a decis şi organizarea unui curs intensiv de pregătire al unor tineri arbitri şi arbitri asistenţi, dintre cei care s-au remarcat în sezonul de toamnă, în vederea promovării lor la jocuri de Liga a IV-a. Pentru asta, conform rapoartelor de observare, dar şi a informaţiilor culese de la preşedinţii comisiilor zonale ale arbitrilor, CJA, în comun acord cu structura de conducere a Asociaţiei Judeţene de Fotbal, a stabilit un grup de 15 arbitri, între care cel mai tînăr are 18 ani - Cătălin Burlacu, din Videle, iar cel mai bătrîn 26 de ani - Cristian Becheru, din Roşiorii de Vede. De asemenea, în grup sînt atît arbitri stagiari (2), cît şi din cei care au deja categoria a II-a (5) şi chiar categoria I (8).
Conform programului întocmit, cei desemnaţi vor participa atît la prezentarea teoretică a activităţii de arbitraj, ce va fi susţinută de cunoscuţii Stan Prodan şi Dan Niţu, cît şi la cea practică, ei fiind desemnaţi să oficieze la jocurile amicale pe care le susţin echipele din judeţ în această perioadă, prilej de a fi observaţi de reprezentanţii CJA.
Conform informaţiilor primite, la acest curs intensiv participă: patru reprezentanţi ai Comisiei locale Alexandria - Stelian Cutieru (1989)/ stagiar, Marian Grosu (1988)/ I, Cătălin Olteanu (1987)/ II, Alin Vîrban (1993)/ II; şase din Roşiorii de Vede - Mihai Bănuţă (1991)/ I, Cristian Becheru (1986)/ stagiar, Marius Dică (1992)/ I, Robert Croitoru (1991)/ I, Claudiu Teleaşă (1990)/ I, Ovidiu Marinel (1997)/ I; trei din Turnu Măgurele - Daniel Bădoi (1989)/ I, Cosmin Ciocan (1992)/ II, Valentin Naidin (1991)/ I; doi din Videle - Cătălin Burlacu (1994)/ II, Răzvan Glăvan (1989)/ II.
Să mai spunem că dintre aceştia, au şi fost desemnate două brigăzi care au condus meciuri amicale. Astfel, Mihai Bănuţă, Daniel Bădoi şi Cosmin Ciocan au oficiat, în urmă cu o săptămînă la Rapid Buzescu - AS Vităneşti (6 - 1), iar Cristian Becheru, Robert Croitoru şi Răzvan Glăvan au condus jocul FC IOROM Moşteni - Pamimai Videle (1 - 2), ei fiind observaţi de Stan Prodan, Dan Niţu şi Ion Ştefan, respectiv Nicolae Răceală, Ionel Ţurlete şi George Popa.
“Organizarea acestui curs intensiv este o acţiune ce trebuie apreciată ca deosebit de benefică pentru arbitrajul teleormănean. Întinerirea corpului de arbitri trebuia să aibă loc, poate chiar cu ceva timp înainte, mai ales că au existat suficient de multe semnale că la nivelul lotului de Liga a IV-a în special, s-a instalat între oficiali o vizibilă stare de automulţumire, de blazare, de lipsa dorinţei de autoperfecţionare, aspecte care au şi generat, în cîteva ocazii, evenimentele regretabile care au avut loc pe parcursul turului. Sper ca la finalul cursului toţi participanţii să fie bine pregătiţi, în aşa fel încît să poată fi promovaţi la meciurile primului eşalon valoric al judeţului, nemaiexistînd astfel motiv de a solicita brigăzi din judeţele vecine...”, ne-a spus preşedintele AJF, Stan Prodan.
Autor: Administrator
Selecţionerul Spaniei, Vicente Del Bosque, a declarat, într-un interviu acordat cotidianului As, că nu sunt probleme în ceea ce priveşte prelungirea contractului său, în vigoare până la Campionatul European din Polonia şi Ungaria.
Întrebat dacă s-a întâlnit cu preşedintele federaţiei spaniole, Ángel María Villar, şi dacă a discutat despre prelungirea contractului până la Cupa Mondială din 2014, Del Bosque a răspuns:
"M-am întâlnit cu el şi nu avem neînţelegeri. Totul este rezolvat, am contract până la Campionatul European din 2012 şi este timp pentru a semna un nou acord".
Naţionala Spaniei s-a calificat la turneul final al Campionatului European din 2012, după ce a învins, marţi seară, pe teren propriu, cu scorul de 6-0, formaţia statului Liechtenstein şi a adunat 18 puncte în clasamentul grupei I, cu opt mai multe decât următoarea clasată, Cehia.
Autor: Mădălin Andrei
CSS Alexandria, echipa antrenată de Liviu Candidatu, a participat în perioada 13 – 15 mai, la Bucureşti, la Turneul Semifinal rezervat Juniorilor III.
Alexăndrenii au fost repartizaţi în Grupa I, acolo unde au jucat alături de LPS Piatra-Neamţ, CSS Medgidia, CSS Galaţi şi Şc. 88 M.V. Bucureşti.
În primele două etape, evoluţia şi dăruirea alexăndrenilor a fost exemplară. În prima rundă, handbaliştii teleormăneni au învins CSS Medgidia fără drept de apel, 35 – 28. Tot vineri, dar după-amiaza, alexăndrenii au mai bifat o victorie, cu CSS Galaţi 31 – 26, care îi propulsa în fruntea clasamentului. Însă pe finalul competiţiei, în ultimele două jocuri, lucrurile s-au întors radical. În meciul cu gazdele de la Bucureşti, alexăndrenii s-au recunoscut învinşi, 29 – 23, iar în ultima partidă, decisivă cu LPS Piatra-Neamţ, jocul a fost cedat la 2 goluri, 24 – 22.
CSS Alexandria a terminat turneul semifinal pe locul 3, aproape de o calificare istorică la Turneul Final.
Rezultate CSS Alexandria – Turneul Semifinal
Etapa 1: CSS Medgidia – CSS ALEXANDRIA 28 – 35
Etapa 2: CSS ALEXANDRIA – CSS Galaţi 31 – 26
Etapa 3: Hc.Sc.88 M.V. Bucureşti – CSS ALEXANDRIA 23 – 29
Etapa 4: CSS Alexandria – stă
Etapa 5: CSS ALEXANDRIA – LPS Piatra-Neamţ 24 – 22
Pagina 1 din 2